|
Se-apropie o noapte lungă...
Dar n-o să-mi ajungă.
Mă voi gândi mult,
căci trebuie.
Trebuie. Şi nimic mai mult.
Dar nu e prima dată.
De mult a fost aruncată
prima lopată
de pământ,
Peste coşciugul alb
al inocenţei.
Au trecut ani,
Coşciugul nu mai este.
Grămadă peste,
a rămas pământul,
Pe care stau întins acum
şi mă gândesc.
Dar timp nu am, să îmi ajungă.
Şi noaptea este lungă.
|
|