![]() |
|
![]() |
|
![]() |
|||||||||||||||||||||||||||||
![]()
![]() "Să
nu vă aşteptaţi cumva la o predică ! Deşi
pot fi citite şi în cărţi sau reviste, locul
lor este în biserică şi mulţi sunt cei care o
pot face mai bine ca mine. Nu
aşteptaţi nici cuvinte frumoase, alese de autor cu
scopul de a trezi şoapte de admiraţie de genul: "Ce
bine le mai zice!" şi din care fiecare să rămână
cu ceea ce ştia dinainte. Intenţia mea este alta, aceea
de a arăta că această credinţă pe care o
păstram noi, creştinii, se bazează pe adevar şi
pe realitate, iar nu pe mit şi ficţiune. Ţineţi
minte anii trecuţi? Până în `89. Eram sufocaţi
în şcoli, la locul de muncă, în şedinţe,
prin mass-media, cu aprecieri tendenţioase la adresa creştinismului:
Dumnezeu nu există, Hristos, ce sa mai vorbim de el, nu a
fost persoană istorica, iar religia şi credinţa
sunt simple basme, bune doar pentru cei neştiutori. Noi, acum
-ni se spunea- suntem altfel decât înaintaşii,
suntem culţi şi folosim din plin rezultatele cercetărilor
ştiinţifice, care nu au gasit vreo urmă de-a lui
Dumnezeu, aşa că El nu există. Aduceau
apoi argumentul suprem: "-L-am cautat şi în cer,
cu rachetele şi nici acolo nu l-am găsit!" Bieţii
de ei nu întelegeau un adevăr atât de elementar :
spre a putea analiza ceva sau pe cineva, se impune folosirea de
mijloace compatibile. Astfel, nu poţi masura volumul ,
folosind unităţi de lungime, tot asa cum nu poţi măsura
nivelul radiaţiilor, folosind balanţa sau viteza,
folosind altimetrul. Dumnezeu este cognoscibil, dar, spre a-L
putea detecta trebuie folosită inima…Aşa cum noi,
oamenii, ne deşertăm inimile în palmele celor pe
care îi iubim, tot aşa şi Dumnezeu, Se dăruieşte
celor care Îl iubesc ; El nu Se ascunde de ceilalţi, ci
aceia nu au ochi să-L vadă. Afirmaţiei
necredincioşilor militanţi, că Hristos nu este
persoană istorică, i-au fost opuse, la scurt timp, mărturii
istorice de necontestat, aşa că aceştia au fost
nevoiţi să dea înapoi. Au vrut, însă,
ca şi această înfrângere să o
transforme în victorie. Au recunoscut senin că Hristos
este persoană istorică, da, suntem de acord că a
existat, ştim, cum să nu ştim că despre El au
scris Tacit, Suetoniu, Pliniu cel Tânar; ştim lucrurile
acestea, dar mărturiile demonstrează existenţa unui
om numit Iisus, nicidecum a unui Dumnezeu. Ei sunt de acord că
Iisus a fost persoană istorică, acceptă şi că
a fost un om deosebit, foarte inteligent, un pedagog neîntrecut
şi de o moralitate desavârşită; nu I se poate
reproşa vreo faptă rea, este un mare, poftim, cel mai
mare filozof, care a putut schimba cursul istoriei lumii, dar nu
este Dumnezeu, este om, doar om! Ia
te uită! A fost de o moralitate ireprosabilă? Înseamnă
ca El nu a minţit, deoarece oamenii morali nu mint. Deci el a
spus doar adevarul, aşa că trebuie crezut atunci când
a afirmat despre Sine că este Fiul Lui Dumnezeu, precum
şi cele privitoare la viaţa viitoare. Cei care nu acceptă
acest raţionament sunt nevoiţi să îl primească
atunci pe acesta, că respectă şi alătură
atribute laudative unui om, care, atribuindu-Şi o identitate
falsă, este un mincinos. Or, a spune ca Iisus ar fi fost un
mincinos este o aşa aberaţie, încât nimeni,
oricât de pornit ar fi fost împotriva creştinismului,
nu a îndraznit să o facă. Afirmaţiei
de nedumnezeire a lui Hristos, Biserica a opus Sfânta
Scriptură. A arătat că Biblia a fost scrisă pe
parcursul unei perioade lungi de timp, cca 1500 de ani. A arătat
că cele scrise despre Hristos în Vechiul Testament
(scris între 1500-100 î.Hr.) s-au împlinit
întocmai în perioada Noului Testament. (Noul Testament
a fost scris între anii 44-95 a.Hr.) Apărea clar, deci,
că din moment ce scrierile proorocilor din Vechiul Testament
s-au împlinit în persoana lui Hristos din Noul
Testament, Acesta este Cel prezis, Mântuitorul, Fiul Lui
Dumnezeu. Denigratorii
creştinismului au atacat atunci autenticitatea Sfintei
Scripturi şi, în mod special, proociile cuprinse
în Vechiul Testament. Nu puteau afirma şi acum, ca altădată,
că Noul Testament era falsificat, prea multe erau cele care
îi contraziceau, aşa că au afirmat, nici mai mult
sau mai puţin, decât că ucenicii Mântuitorului
au falsificat scrierile proorocilor, din Vechiul Testament, spre a
convinge posteritatea de divinitatea Mântuitorului. Să
o creadă ei, am zis, nimeni nu moare pentru o minciună
şi perioada primară a creştinismului a fost înroşită
de sângele martirilor; aceştia, au plecat cu seninătate
capetele în faţa călăilor lor. Fără
pic de teamă. De unde atât curaj, dacă nu din
certitudinea Vieţii Viitoare, alături de Acela pentru
care se jertfeau? Dar
această afirmaţie era bună pentru cei care doreau
dialogul, dar ei nu îl doreau. Ei doreau să dicteze sfârşitul
creştinismului şi nu se încurcau în amănunte.
Şi, în plus, dialogul era jenant pentru ei, fiindcă
acesta impunea un schimb de idei, iar ei, bieţii, nu prea
aveau …… Biserica
a opus acestora şi o altă afirmaţie, anume că
nimeni nu şi-ar fi permis să încalce porunca lui
Hristos şi să modifice Sfânta Scriptură,
schimbând, nu doar un cuvânt, ci capitole întregi.
Şi, logic gândind, ar fi reuşit ei să schimbe
toate manuscrisele, mult împrăştiate în
lume, fără să răzbată nici un ecou,
în timp, asupra acestei fapte? Imposibil! Problema
aceasta a fost rezolvată definitiv, lămurită pentru
totdeauna de o fericită întâmplare, în care
creştinul vede Mâna lui Dumnezeu şi care pune
într-o jenantă încurcatură pe cel
necredincios. În
anul 1947, nişte copii de beduini, care păşteau
caprele prin zona mării Moarte, au pierdut o capră; crezându-o
ascunsă într-una din multele grote şi văgăuni
de acolo, au prins a arunca pietre in ele. Tot aruncând, au
auzit un zgomot de spart şi curioşi, ca toţi
copiii, au intrat, spre a vedea ce au stricat. In peşteră,
au găsit mai multe vase de lut şi, dintr-unul, proaspăt
spart, căzuseră mai multe suluri din piele, cu o scriere
măruntă pe ele, aflate în bună stare. Bucuroşi
nevoie-mare de un aşa noroc, au luat cu ei câteva
şi le-au dus unui cizmar local, ca să le folosească
pentru meseria lui. S-ar
fi pierdut, probabil, aceste pergamente, la capute şi
pingele, dacă nu ar fi picat acolo, în acea perioadă,
un preot, care avea cunoştinţe de ebraică şi
care a oprit cu străşnicie pe cizmar să strice
vreuna din piei. A anunţat apoi, autorităţile
şi, cercetându-se apoi locul în mod organizat, au
fost găsite mai multe grote cu astfel de vase, care au fost
desfăcute cu atenţie şi pergamentele adăpostite
în ele au fost inventariate. Dupa această primă
etapă,documentele, despre care se intuia deja că sunt de
mare valoare, au fost date spre cercetare, unei comisii
multidisciplinare, de mare probitate ştiinţifică.
Membrii acesteia le-au cercetat cu atenţie, studiind
materialul şi apreciind metoda folosită la prelucrare;
au studiat modelul de scris, comparându-l cu alte documente
vechi, l-au datat şi tradus. Ce
au stabilit membrii comisiei? În acele părti a existat
o comunitate, membrii ei se numeau esenieni şi trăiau
în păstrarea celor mai solide norme morale. Din rândul
lor se pare că a facut parte, mai târziu şi Sfântul
Ioan Botezătorul.. Metodele de datare au stabilit că
scrierile datează cu circa 100 ani înainte de Mântuitorul.
Acei oameni trăiau izolaţi de restul societăţii,
în sărăcie şi despre ei scrie Iosif Flaviu,
arătând că erau foarte curaţi la trup şi
suflet, respectând precepte foarte severe. Ei au dispărut,
dar vestigii de ale lor au rămas şi a vrut Dumnezeu ca
ele să fie descoperite de nevinovăţia şi
candoarea copiilor. Pergamentele
reprezentau biblioteca lor şi, cum în orice bibliotecă
ce se respectă, la loc de frunte este păstrată Sfânta
Scriptură, aşa aveau şi esenienii Scriptura. Ceea
ce era scris până atunci, anume Vechiul Testament. Este
uşor de înţeles că atenţia tuturor s-a
îndreptat asupra cărţilor profeţilor, dornici
să vadă: sunt deosebiri între cărţile
proorocilor, păstrate de ei şi între ceea ce păstrăm
noi în canonul scripturistic? Adică, s-a schimbat ceva,
în timp, în cărţile proorocilor, au apărut
adausuri "binevoitoare"? Răspunsul dat atunci, a
închis pentru totdeauna gurile răuvoitorilor, deoarece
s-a stabilit, fără nici un dubiu, că ceea ce avem
noi, astăzi, în canonul scripturistic al Vechiului
Testament, aveau şi ei, identic. Deci, nimeni nu a schimbat
ceva! Concluzia,
domnilor? Păi,
dacă nimeni nu a schimbat ceva, dacă scrierile sunt
autentice, dacă este dovedit şi pe calea aceasta că
proorocii au scris în antecunoştinţă de cauză
despre Hristos şi L-au prezenatat drept Mântuitorul
lumii şi dacă toate cele scrise de ei s-au împlinit
în persoana Lui, rezultă ca El este cu adevărat
"Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", cum
mărturisim în Crez. El a facut ca la Betleem să
apară o veste minunată, ce a umplut de bucurie îngeri
şi oameni, laolaltă; El a stat în leagăn de
matase şi la El au venit Cei Trei Crai de la Răsărit;
El a schimbat omenirea, aducând pacea şi binecuvântarea,
de la El se numără anii erei noastre, era creştină,
pentru că El a fost Unic în istorie, Dumnezeu şi
om, Prunc Mântuitor!" Pr.
Prof. Turcu Laurenţiu |
![]() |
|