După Pogorârea Sf. Duh, când Sf. Apostoli au primit puterea Duhului şi au început să predice, tradiţia creştină afirmă - prin pana istoricului Eusebiu de Cezareea (±340), care consemnează relatarea mai veche de-un secol a lui Origen, următoarele: ''Când Sf. Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului s-au împrăştiat peste tot pământul locuit, Toma - precum cuprinde tradiţia - a luat (spre evanghelizare) ţara partilor, Andrei Sciţia, Ioan Asia'' (''Istoria Bisericească,'' III, 1).

         Informaţia este completată de Sinaxarul Bisericii de Constantinopol, care, la 30 Noiembrie, scrie: ''Lui Andrei, cel dintâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părtile Pontului Euxin (Marea Neagră) şi ale Propontidei (Marea de Marmara), cu cetătile Calcedon şi Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre - Tesalia, Elada (Grecia centrală), Ahaia şi cetăţile Aminsos, Trapezunt, Heracleea şi Amastris.''

         Propovăduirea Sf. Andrei în cetăţile Asiei Mici şi în ţinuturile din jurul Mării Negre este relatată şi de alte izvoare istorice. Astfel, ''Doctrina siriacă a Apostolilor'' afirmă că Sf. Andrei a predicat în ''Niceea, Nicomidia, Bitinia, Goţia şi regiunea de răsărit a Daciei carpatice până dincolo de Nistru). ''Omilia lui pseudo-Atanasie'' menţionează că Sf. Andrei a fãcut misiune printre greci şi barbari, între care trebuie socotiţi şi sciţii, adică locuitorii geto-daco-romani din Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea).

         În secolul al VIII-lea, monahul Epifanie afirmă că printre popoarele evanghelizate de Sf. Andrei se numără şi sciţii, iar în secolul XIV istoricul bizantin Nichifor Calist spune că Sf. Andrei a predicat în ''pustiurile scitice,'' adică în Scythia Minor, sau Dobrogea.

         Sf. Andrei a predicat, apoi, în provinciile romane Moesia Inferior şi Tracia, hirotonind ca episcop la Odessos (Varna) pe ucenicul său Ampliat, despre care aminteşte şi Sf. Pavel (Rom. 16, 8), apoi a ajuns la Bizanţ, sfinţind episcop pe Stahie, un alt ucenic al său (Rom. 16, 9). A continuat predicarea în Grecia, cum scrie Vasile de Seleucia (±468), iar în oraşul Patras, aproape de golful Lepanto, a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, din porunca proconsulului Egheat al Ahaei, moarte martirică, consemnată şi de istoricul Nichifor Calist (''Istoria Bisericească,'' II, 30).

         În anul 357, pe vremea domniei lui Constantiu, moaştele Sf. Andrei au fost duse de Sf. Artemie la Constantinopol şi asezate în biserica Sfinţilor Apostoli. În secolul al IX-lea, ele au fost mutate la Tesalonic, apoi la Atena; pentru ca după căderea Constantinopolului sub turci (1453) în 1462 să fie aduse la Roma, în basilica San Pietro, dar numai capul Sfântului.

         În timpul pontificatului Papei Paul VI (±1978), la 26 Septembrie 1962 racla cu capul Sf. Andrei a fost restituită Bisericii din Patras - Grecia, într-un gest frăţesc, caracteristic ecumenismului actual.

         Despre predicarea Sf. Andrei în Dobrogea vorbesc unele cărţi liturgice şi vieţi de sfinţi. Astfel, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei (±1693) scria în ''Proloage,'' la 30 Noiembrie: ''Apostolului Andrei i-au revenit (la sorţi) Bitinia şi zona Mării Negre şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul (Constantinopolul, apoi Istanbulul - n.n.), Tracia şi Macedonia şi, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, Tesalia şi toate acestea le-a umblat'' (''Viaţa şi petrecerea sfinţilor,'' Iasi, 1682). Mitropolitul Iacob Putneanul menţionează: ''Acest întâi chemat, Andrei, a luat Bitinia şi M. Neagră şi părţile Propontului şi Halchidonia şi Bizantia şi Trachia şi Machidonia şi ceale ce se află până la Dunăre'' (''Vieţile sfinţilor'', mss. 79, Putna, 1760). Ştiri despre predica Sf. Andrei în Dobrogea au fost confirmate şi de cercetători mai vechi în domeniul istoriei noastre bisericeşti. De ex. arhiereul Filaret Scriban (''Istoria Bisericească,'' Iasi, 1871), episcopul Ghenadie Enăceanu al Râmnicului (''Creştinismul în Dacia şi creştinarea românilor,'' 1878), prof. Constantin Erbiceanu (''Istoria Mitropoliei Moldovei,'' Iaşi 1888), savantul Jacques Zeiller (''Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes de l'Empire Romain,'' Paris, 1918) sau Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei (''Istoria Bisericii Române,'' Iaşi, 1939). Adăugăm şi opinia cunoscutului istoric unit C. Auner, ''este posibil ca Sf. Andrei să fi predicat şi în interiorul Scythiei Minor sau al Dobrogei de azi, bineînţeles însă numai orăşenilor şi claselor grecizate'' (''Predicat-au un Apostol la Români?'', în ''Revista Catolicã,'' Bucureşti, 1912).

          Predicarea Sf. Andrei în Dobrogea este menţionată şi de istoricii mai noi ai Bisericii Ortodoxe Române, ca Diac. Gh. Moisescu (I.B.R., vol. I, Bucureşti, 1957), Pr. Prof. I. Rămureanu (I.B.U. ed. II, Bucuresti, 1975), Pr. Prof. N. Şerbănescu (B.O.R. 9-10¦1969), Episcopul Epifanie al Buzăului: ''Pagini din istoria veche a creştinismului la Români,'' Buzău, 1896, sau Pr. Prof. Mircea Păcurariu: ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române,'' l., Bucureşti, 1980.

          După o veche tradiţie, păstrată de locuitorii Dobrogei, Sf. Andrei s-a oprit cu însoţitorii săi pe plaiul dregătorilor Cutuson şi Dura, în satul Cuzgan (azi Ioan Corvin, jud. Constanţa). La marginea satului se află o pădure unde există două peşteri care au servit Sf. Andrei ca loc de odihnă şi de închinare (M. Dinu: ''Legende dobrogene despre Sf. Andrei,'' în B.O.R. 9-10¦1935). În balada numită ''Peşterea Sf. Andrei,'' apostolul este apropiat de Decebal şi Traian, iar strămoşii noştri au numit luna Decembrie, ''Undrea'', în amintirea Sf. Apostol Andrei, a cărui zi se sărbătoreşte la 30 Noiembrie.

          Tot în sprijinul evanghelizării Dobrogei de către Sf. Ap. Andrei vin şi unele colinde şi creaţii folclorice locale, care amintesc de trecerea sa prin aceste ţinuturi. Într-unul din ele se cântă:

                                  ''Ne daţi ori nu ne daţi?
                                   Că mergem la altă casă,
                                   Unde Sânt Andrei ne iasă
                                   Şi ne face tolba grasă.''

           De menţionat şi unele obiceiuri locale care se practică la 30 Noiembrie. Dobrogenii puneau ramuri în vase cu apă pe care le ţineau până la Anul Nou, cu care tinerii umblau cu pluguşorul. Tot de ziua Sf. Andrei se pune în străchini grâu sau orz şi se udă regulat; al cui va fi mai frumos crescut, acela se crede că va fi sănătos (T. Pamfil: ''Sărbătorile la Români,'' Bucureşti, 1941). Conform credinţei populare a românilor, noaptea Sf. Andrei este un fel de jubileu pentru strigoi şi lupi, sfântul fiind considerat protector al oamenilor de duhurile rele. Cunoscutul folclorist Simeon Fl. Marian aminteşte că Sf. Andrei ''se serbează pentru lupi şi strigoi'' (''Sărbătorile la Români'', Bucureşti, 1889), iar recent Adrian Fochi arată că Sf. Andrei ''este mai mare peste turme, vite şi fiare,'' prăznuit ''pentru a se feri turmele de fiarele sălbatice ... spre a se feri oamenii şi turmele de lupi'' (''Datini şi eresuri populare de la sfârşitul sec. XIX,'' Bucureşti, 1976). În noaptea Sf. Andrei ''se ung ferestrele pe dinafară şi hornul pe dinăuntru cu usturoi şi toţi cei ai casei mănâncă usturoi,'' conform credinţei populare că acesta îndepărtează spiritele rele'' (Ibidem).

            Despre predicarea Sf. Apostol Andrei în Dobrogea, un istoric scria la începutul acestui secol: ''Legendele despre Apostolul Andrei cu caracterul lor local şi naţional românesc, au luat naştere pe pământul Daciei; ele ne conduc la credinţa că Apostolul Andrei a predicat sămânţa Evengheliei şi în Dacia decebaliană, printre coloniile grecesti din nordul Mării Negre şi printre geto-dacii de lângă gurile şi din partea stângă a Dunării'' (G. M. Ionescu: ''Istoria Bisericii Românilor din Dacia Traiană,'' Origini, I, Bucureşti, 1906).

            În concluzie, putem spune - împreună cu Pr. prof. Mircea Păcurariu - că ''o parte din teritoriul Patriei noastre a fost evanghelizat chiar de un ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos, Sf. Apostol ANDREI. El va fi aşezat episcopi şi în cetăţile Pontului Euxin, în speţă la Tomis (Constanţa), aşa cum a făcut Sf. Ap. Pavel şi ceilalţi Apostoli, după cum relatează cartea 'Faptele Apostolilor'.''

Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu